Șarpele viperin

Reptilia → Squamata → Colubridae → Natrix → Natrix maura

Aspisurdu, Biscia d'aegua, Biscia, Bissa, Vespusùrdu, Vipera, Zerpia.

Șarpele viperin ( Natrix maura ) este un șarpe de talie medie, cu un corp relativ robust și un dimorfism sexual accentuat: femelele pot depăși 100 cm, în timp ce masculii rareori ating 85 cm. Capul este lat și turtit, cu un profil triunghiular, bine delimitat de gât. Ochii sunt mari, cu iris portocaliu și pupilă rotundă, conferindu-i o privire vie, ușor orientată în sus. Pe spate prezintă solzi puternic carenați, dispuși în rânduri regulate, accentuând aspectul aspru al animalului.

Culoarea de fond variază de la brun la verzui, cu pete sau bare dorsolaterale mai închise, care se pot uni într-o linie în zigzag, iar pe flancuri apar adesea oceli întunecați cu centru mai deschis. Coada este bine evidențiată, fiind mai lungă la masculi. Gura are dinți aglifi (fără venin). Deși nu dispune de organe specializate pentru producerea sunetelor, atunci când este amenințat poate emite un șuierat puternic și adoptă posturi defensive asemănătoare cu cele ale viperelor adevărate ( Vipera aspis ).

Distribuită în principal în sud-vestul Europei, de pe Peninsula Iberică până în sudul Franței și Elveției. În Italia, prezența sa este predominantă în regiunile nord-vestice, incluzând Lombardia, Piemont, Liguria și părți din Sardinia.

În provincia Savona și vestul Liguriei, șarpele viperin este o prezență constantă în mediile umede, întâlnit de la nivelul mării până la aproximativ 800 m altitudine.

Specie strâns legată de mediile acvatice, șarpele viperin preferă apele liniștite sau cu curgere lentă, precum pâraie, iazuri, mlaștini, izvoare, cisterne și bazine artificiale. Este adesea observat pe maluri, scufundat în apă sau pe pietre încălzite de soare, însă femelele adulte se pot îndepărta de apă în anumite perioade ale vieții. Necesitatea unor locuri potrivite pentru termoreglare și depunerea ouălor determină distribuția locală a speciei.

Șarpele viperin este preponderent diurn și prezintă abilități notabile de înot: este cel mai acvatic șarpe din Liguria. În apă se deplasează agil, în timp ce pe uscat pare mai greoi și lent. Frecventează habitate unde poate alterna perioade lungi de baie cu expunerea la soare pe maluri, adesea în grupuri mici.

Ciclul anual începe cu activitatea adulților din martie până în octombrie. Imediat după ieșirea din hibernare, debutează prima perioadă de reproducere, care poate dura două luni; un al doilea ciclu poate avea loc toamna, dacă vremea rămâne favorabilă. Depunerea ouălor are loc la sfârșitul lunii iunie, cu ponte de la 4 până la peste 30 de ouă, care eclozează între sfârșitul lui august și septembrie. Puii măsoară la naștere 12–20 cm.

Hrana constă în principal din animale acvatice, precum pești, amfibieni (adulți, mormoloci și ouă) și diverse nevertebrate acvatice (de exemplu, insecte și crustacee). Rareori consumă mamifere mici, capturate accidental în apropierea apei. Prada este detectată vizual și olfactiv și este înghițită vie, fără nicio agresivitate față de oameni sau animale de companie.

Șarpele viperin are numeroși prădători naturali: păsări răpitoare, mamifere carnivore, alți șerpi și pești mari precum știuca (Esox lucius) reprezintă amenințări constante. Activitatea umană este însă cel mai mare pericol: șarpele este adesea ucis din greșeală, fiind confundat cu vipera comună ( Vipera aspis ), sau este amenințat de pierderea și poluarea zonelor umede, din cauza utilizării excesive a erbicidelor, insecticidelor și a altor produse agrochimice, care afectează atât supraviețuirea sa, cât și abundența prăzii.

În timpul termoreglării, șarpele viperin își aplatizează corpul prin deschiderea coastelor, crescând suprafața expusă la soare și favorizând astfel absorbția căldurii. Când este deranjat, utilizează strategii defensive care imită vipera comună ( Vipera aspis ): își aplatizează capul, ridică botul, șuieră puternic și poate simula atacuri prin mișcări rapide ale corpului. De asemenea, dacă este capturat sau amenințat, elimină un lichid cu miros neplăcut dintr-o glandă cloacală pentru a descuraja prădătorii.

Nu are glande de venin și nici sisteme de injectare a acestuia: mușcătura sa nu prezintă niciun risc pentru oameni.