Salamandra lui Savi

Amphibia → Urodela → Salamandridae → Salamandrina → Salamandrina perspicillata

Salamandriña, Lüxertu neigru

Salamandra lui Savi ( Salamandrina perspicillata ) este un triton de dimensiuni mici, unic printre amfibienii italieni și un simbol al biodiversității Apeninilor și Liguriei.

Corpul este suplu și alungit, neatingând mai mult de 7–9 cm lungime totală, inclusiv coada.

Dorsal, culoarea variază de la negru la brun foarte închis, fiind întreruptă de o caracteristică pată deschisă în formă de V pe cap, cunoscută sub numele de „mască” sau „ochelari”, de unde provine și denumirea comună internațională.

Ventrul este deosebit de izbitor: pe un fundal alb-roz, se observă pete roșu-portocalii contrastante cu puncte negre—o colorație de avertizare (aposematică) folosită pentru apărare.

O altă particularitate o reprezintă membrele posterioare, care au doar patru degete, un caz unic printre tritonii italieni.

Membrele sunt subțiri, cu degete scurte și alungite, adaptate pentru deplasarea terestră.

La eclozare, larvele măsoară aproximativ 8–10 mm, având nuanțe brun-deschise și dezvoltând treptat caracteristicile adulte.

În vestul Liguriei, Salamandra lui Savi se găsește în principal în zone colinare și submontane, la altitudini între 200 m și 1.000 m, caracterizate prin păduri mixte și umiditate ambientală ridicată.

Distribuția este destul de fragmentată și localizată, cu populații adesea limitate la zonele neperturbate din văile interioare și în pădurile rămase din principalele văi ale zonei Savona.

Specia este unul dintre cele mai valoroase endemisme ale herpetofaunei locale, supraviețuind datorită persistenței habitatelor adecvate și integrității ecologice a microambientelor umede.

Preferă habitatele răcoroase, umbrite, bogate în refugii naturale: păduri de foioase (în special stejar, castan, arin și carpen), văi umede și maluri de pâraie cu curgere lentă.

Poate fi întâlnită printre frunzișul căzut, sub bușteni și pietre, în crăpăturile rocilor, ziduri vechi de piatră uscată, peșteri și cavități naturale.

Este strâns legată de microhabitate cu vegetație abundentă și prezența unor acumulări temporare de apă—medii care asigură supraviețuirea atât a adulților tereștri, cât și a larvelor acvatice.

Preponderent nocturnă și crepusculară, Salamandra lui Savi își petrece cea mai mare parte a vieții pe uscat, ascunzându-se ziua și ieșind la hrănire când umiditatea este ridicată sau plouă.

Manifestă o fidelitate accentuată față de locurile de reproducere, la care revine primăvara pentru depunerea ouălor.

Comportamentul reproductiv este extrem de selectiv: femela depune 30–60 de ouă, fixându-le individual pe pietre sau rădăcini scufundate în pâraie mici sau bălți temporare.

Dezvoltarea larvară se finalizează de obicei în 2–4 luni, în funcție de condițiile de mediu, după care tinerii salamandre părăsesc mediul acvatic pentru viața terestră.

Dieta adulților constă în principal din mici nevertebrate de sol, precum colembole, acarieni, insecte mici, larve și alte organisme ușor de găsit printre frunziș și mușchi.

Larvele acvatice, în schimb, se hrănesc cu microinvertebrate, mici crustacee și larve de insecte acvatice, contribuind la controlul populațiilor acestor organisme în habitatele umede forestiere.

Supraviețuirea Salamandrei lui Savi în vestul Liguriei este amenințată de alterarea progresivă a habitatelor de reproducere (secarea și poluarea izvoarelor, distrugerea microhabitatelor umede), devierea surselor de apă, fragmentarea și pierderea acoperirii forestiere, incendiile de pădure, presiunile antropice și schimbările climatice, precum și de răspândirea bolilor emergente, în special ciuperci și agenți patogeni letali pentru amfibieni.

Defrișarea, reducerea refugilor naturale și modificarea rețelei hidrografice reprezintă, de asemenea, riscuri serioase pentru această specie sensibilă.

O adevărată bijuterie a biodiversității italiene, Salamandra lui Savi este endemică Peninsulei și posedă trăsături cu adevărat unice: reflexul defensiv „unken”, un comportament prin care își expune colorația ventrală aposematică, arătând burta și arcuind coada pentru a descuraja prădătorii; structura neobișnuită a membrelor posterioare cu doar patru degete; fidelitatea față de locurile tradiționale de depunere a ouălor, ceea ce o face vulnerabilă chiar și la modificări minime ale habitatelor de reproducere.

În vestul Liguriei, specia este monitorizată activ pentru a evalua starea demografică, conectivitatea dintre populații și efectele schimbărilor de mediu.

Supraviețuirea sa continuă depinde de protecția deplină a locurilor de reproducere, de conservarea izvoarelor și de o gestionare forestieră durabilă: doar astfel poate fi asigurată existența acestei specii rare și prețioase și pentru generațiile viitoare.