Gekko maur

Reptilia → Squamata → Phyllodactylidae → Tarentola → Tarentola mauritanica

Ciattua, Scurpiùn, Scrupiùn, Scurpiùn orbu.

Gekko maur este o șopârlă de dimensiuni mici până la medii, putând atinge o lungime totală de 16 cm, inclusiv coada. Capul pare mare în raport cu corpul, este oval și turtit, cu un bot ascuțit. Ochii sunt mari, cu pupilă verticală și iris de la galben-cenușiu la brun-cenușiu. Corpul este robust, scurt și turtit, iar spatele și coada variază de la gri la brun, fiind acoperite cu tuberculi proeminenți care conferă un aspect aspru și „spinos”. Degetele sunt prevăzute cu discuri adezive late, formate din lamele longitudinale pe partea inferioară, ceea ce permite o capacitate excepțională de a se cățăra pe suprafețe netede; ghearele sunt prezente doar pe al treilea și al patrulea deget. Masculii sunt în general mai mari și mai robuști decât femelele și se disting prin două umflături la baza cozii, corespunzătoare organelor copulatorii. Juvenilii pot fi recunoscuți după benzile închise la culoare, deosebit de evidente pe coadă. În sezonul de reproducere, masculii emit un sunet caracteristic, asemănător unui scârțâit, deosebit de audibil seara; un sunet mai aspru poate fi emis și în situații de pericol.

Această specie este tipică zonelor de coastă mediteraneene, cu o arie de răspândire ce se extinde din Portugalia și Spania până la insulele grecești și Africa de Nord. În Italia, gekko maur este larg răspândit de-a lungul zonelor de coastă, dar poate pătrunde și în interior, mai ales în regiunile cu climat blând. În provincia Savona și vestul Liguriei, este documentat de la nivelul mării până la aproximativ 700 metri altitudine; este de asemenea comun pe insulele Gallinara și Bergeggi. Răspândirea sa pare limitată la versantul tirrenian, fără a traversa creasta Apeninilor.

Gekko maur preferă habitatele mediteraneene caracterizate prin roci, grămezi de pietre, ziduri uscate, cariere și grămezi de lemne. Se adaptează ușor la mediile antropizate, precum câmpuri, grădini și clădiri, unde găsește adăpost în crăpăturile zidurilor sau sub țigle. Prezența sa este deosebit de frecventă în localitățile de coastă, unde beneficiază de microclimatul favorabil și de abundența prăzii.

Agil, rapid și foarte îndemânatic, gekko maur este un excelent cățărător, capabil să se deplaseze cu ușurință pe suprafețe verticale și chiar pe tavane. Activitatea este preponderent crepusculară și nocturnă, dar poate fi observat și ziua, în zilele mai calde, în special primăvara și toamna. Perioada de activitate se întinde, în general, din februarie până în noiembrie. Ca specie teritorială, își apără activ spațiul prin posturi de amenințare și lupte între masculi. Reproducerea începe în aprilie: după împerechere, femela depune unul sau două ouă, care eclozează după aproximativ patru luni; pot exista până la trei ponte pe an, la intervale de circa două luni. În sezonul de reproducere, masculii emit sunete pentru a atrage femelele sau a alunga rivalii, în timp ce sunete mai slabe și mai aspre sunt produse în situații de stres sau amenințare.

Gekko maur este un prădător oportunist, hrănindu-se în principal cu insecte și alte nevertebrate mici. Prăzile obișnuite includ gândaci, muște, viespi, izopode, molii, precum și mici arahnide, cum ar fi scorpionii. Vânează în principal prin ambuscadă, folosindu-și rapid limba lipicioasă pentru a captura prada aflată la îndemână.

În mediul natural, gekko maur este pradă pentru diverse animale, inclusiv șerpi tereștri și arboricoli, cum ar fi șarpele neted sudic ( Coronella girondica ), păsări de pradă diurne și nocturne, precum și mamifere, cum ar fi ariciul european (Erinaceus europaeus), genetul (Genetta genetta) și unele specii de mustelide. Prădarea este una dintre principalele cauze de mortalitate, dar specia este vulnerabilă și la fragmentarea habitatului și poluare, deși în prezent este considerată cu risc scăzut de dispariție conform celor mai recente evaluări IUCN.

Gekko maur are extraordinara abilitate a autotomiei caudale: când este amenințat, își poate desprinde voluntar vârful cozii datorită unor mușchi specializați, distrăgând astfel prădătorul și facilitându-și scăparea. Coada se regenerează ulterior, însă noua porțiune este uniform colorată și lipsită de tuberculii caracteristici. În Liguria, prezența unui gekko maur în apropierea casei este considerată tradițional un semn de bun augur. Specia nu este veninoasă și nu prezintă niciun pericol pentru oameni.